Acatistul Sfântului Mihail Ostaşul
(după „Cuvânt de laudă la Sfântul Mihail Ostaşul”, scris de Sfântul Eftimie, Patriarh de Târnovo)
(prăznuit: 22 Noiembrie)
După obişnuitul început:
Troparul:
Rugătorule fierbinte, mărturisitorule neînfricat, purtătorule de cunună cerească, Sfinte Ostaş Mihaile, roagă-te lui Hristos Dumnezeu, să ne dăruiască mare milă.
Condac 1
Veniţi credincioşilor, împreună să cinstim pe Sfântul Mihail Ostaşul şi toată ceata Sfinţilor Ostaşi, care s-au arătat neînfricaţi martiri şi mărturisitori. Şi să le cântăm: Bucuraţi-vă, neînfricaţi luptători pentru credinţă, următori lui Hristos!
Icos 1
Veţi zice: cine ne-a adus acum laolaltă: vreo trebuinţă de vreun fel sau poate vreo trâmbiţă cerească? Chemaţi tainic am fost astăzi de glasul purtătorului de arme, Ostaşul Mihail. Astăzi, lui îi cântăm:
Bucură-te, Mihaile;
Bucură-te, Ostaşule;
Bucură-te, chip luminos;
Bucură-te, suflet frumos;
Bucură-te, c-ai fost de Dumnezeu ales;
Bucură-te, virtute lui Dumnezeu afierosită;
Bucură-te, Mihaile Sfinte, neînfricat luptător pentru credinţă!
Condac 2
Ocrotitorului tău, Mihail- slăvitul Voievod al oştilor cereşti, prin râvna ta cea sfântă i-ai urmat, Ostaşule Mihail, pururea dorind să petreci cu Hristos, Căruia Îi cântăm: Aliluia!
Icos 2
Şi părtaş biruinţei Lui te-ai arătat, vrednicule de laudă, căci Văzătorul inimilor, în sufletul tău curat, sălaş şi-a aflat. Pentru aceasta, cu bucurie îţi cântăm:
Bucură-te, suflet smerit;
Bucură-te, nobil cinstit;
Bucură-te, vrednic bărbat;
Bucură-te, soldat neînfricat;
Bucură-te, că ocrotitorului tău prin fapte-ai urmat;
Bucură-te, slujire la Dumnezeu bine primită;
Bucură-te, Mihaile Sfinte, neînfricat luptător pentru credinţă!
Condac 3
Ca o minune te-ai făcut multora, căci erai fără prihană pe cale, învingător în mijlocul multor curse, priceput în felurite lupte, celor bune plecându-te, pentru care Ziditorului tuturor, Îi cântăm: Aliluia!
Icos 3
Din ce loc, din care ţară, rădăcinile-ţi trag seva, vrednice ostaş, pe fronturi văzute şi nevăzute luptător? „România, cum de obicei se cheamă aceasta, l-a zidit” pe el, ne-a lăsat mărturie din Târnovo, Sfântul Patriarh Eftimie, umplându-ne de bucurie. Pentru aceasta, îţi cântăm:
Bucură-te, că România este ţara care te-a zidit;
Bucură-te, că blând şi înţelept te-ai dovedit;
Bucură-te, că pentru misiuni înalte ai fost rânduit;
Bucură-te, că pe toate cu bucurie le-ai primit;
Bucură-te, că de mare cinste te-ai învrednicit;
Bucură-te, că ai strălucit în dumnezeiască bunăcuviinţă;
Bucură-te, Mihaile Sfinte, neînfricat luptător pentru credinţă!
Condac 4
„ Îndulcindu-ne Precurată cu darurile tale, ţie cântare de mulţumire cântăm, ştiindu-te pe tine Maica lui Dumnezeu”- Ziditorul, Purtătorul de grjă şi Dătătorul a tot binele tuturor. Acestuia şi noi, împreună cu toată firea îngerească Îi cântăm: Aliluia!
Icos 4
Din tainică rânduială pe pământ bulgăresc sădit, viteazule ostaş al lui Hristos, misiune măreaţă Domnul ţi-a pregătit, virtuţi alese ţi-a dăruit, şi la plinirea vremii toate vrăşmăşiile le-ai biruit. Pentru aceasta, îţi cântăm aşa:
Bucură-te, că sămânţa cea bună în tine a rodit;
Bucură-te, că faptelor bune totdeauna ai râvnit;
Bucură-te, că lucrului bun, din fire te-ai jertfit;
Bucură-te, că îngerii te-au ajutat şi întărit;
Bucură-te, că în voia Domnului pacea ţi-ai găsit;
Bucură-te, c-ai ştiut alege cele de trebuinţă ;
Bucură-te, Mihaile Sfinte, neînfricat luptător pentru credinţă!
Condac 5
„ Strigat-am către Tine, Doamne, zis-am:”Tu eşti nădejdea mea, partea mea eşti în pământul celor vii. (...) Învaţă-mă să fac voia Ta, că Tu eşti Dumnezeul meu. (...) Duhul Tău cel bun să mă povăţuiască la pământul dreptăţii. (...) Pentru numele Tău, Doamne, dăruieşte-mi viaţă”, se ruga Mihail. Acestora şi noi râvnind, cântăm lui Dumnezeu: Aliluia!
Icos 5
Iar tu, vrednicule, nobil fiind şi de toţi cinstit, spre slujire ostăşească fiind rânduit, după multe biruinţe în feluritele bătălii ce-ai dat, la rang de voievod ai fost ridicat. Pentru care, cu bucurie îţi cântăm:
Bucură-te, că Arhanghelului Mihail plăcut te-ai arătat;
Bucură-te, că întru râvnă, lui te-ai semănat;
Bucură-te, că şi slujirii ostăşeşti ai urmat;
Bucură-te, că şi rang de voievod ai purtat;
Bucură-te, că şi haina botezului ai îmbrăcat;
Bucură-te, că prin botez Mihail te-ai chemat;
Bucură-te, Mihaile Sfinte, neînfricat luptător pentru credinţă!
Condac 6
Războaie, neamuri păgâne tulburau la hotare liniştea popoarelor creştine, de aceea, la grea misiune ai fost chemat, ca unul căruia Dumnezeu izbânda creştinilor ţi-a încredinţat. Pentru aceasta, Celui Care pe toate dinainte le cunoaşte Îi cântăm: Aliluia!
Icos 6
Război nemaivăzut s-a pornit în ţara vecină, peste Constantinopol şi împrejurimi de către barbarii agareni şi etiopieni, veniţi să-i zdrobescă pe grecii creştini ocupaţi de mârleni. Aici, să vii cu armata în ajutor ai fost rugat, ca unul în lupte încercat, căruia armata cu supunere în toate i-a urmat. Pentru aceasta, vrednicule voievod, îţi cântăm:
Bucură-te, viteaz conducător, în lupte ne-ntrecut;
Bucură-te, că şi altor neamuri te-ai facut cunoscut ;
Bucură-te, că în slujba dreptăţii viaţa ţi-ai pus;
Bucură-te, că armata cu încredere ţi s-a supus;
Bucură-te, că Domnul prin tine a lucrat;
Bucură-te, că din nevăzut, sfinţii toţi ţi-au ajutat;
Bucură-te, Mihaile Sfinte, neînfricat luptător pentru credinţă!
Condac 7
În mijlocul luptei, când de groază care-ncotro fugea, către ai lui voievodul Mihail striga: „Nu se mântuieşte împăratul cu oştire multă şi uriaşul nu se va mântui cu tăria lui. De frică de ei să nu vă temeţi, nici să vă smintiţi, căci cu noi este Dumnezeu.” Lui I se cuvine slava în veci, amin. Aliluia!
Icos 7
Şi ridicând mâinile la cer, grăia voievodul: „Către Tine Cel Ce locuieşti în ceruri am ridicat ochii mei. Iată, precum sunt ochii robilor la mâinile stăpânilor lor, precum sunt ochii slujnicei la mâinile stăpânei sale, aşa sunt ochii noştri către Domnul Dumnezeul nostru, până se va milostivi spre noi.”Şi cum romanii s-au topit fugind, lăsându-l singur între barbari, cu bărbăţie cu ai lui luptând, au învins. Şi văzând dumnezeiasca biruinţă, ai picat la pământ, vrednicule, Domnului mulţumind. Iar noi, bucurându-ne de această izbândă, îţi cântăm:
Bucură-te, cel care cu rugăciune în luptă te-ai avântat ;
Bucură-te, că şi sfinţii cu tine s-au rugat;
Bucură-te, că pe barbari i-ai izgonit;
Bucură-te, că pe creştini de năvălitori i-ai izbăvit ;
Bucură-te, că biruinţa, lui Dumnezeu i-ai datorat;
Bucură-te, că izbânda Lui I-ai închinat;
Bucură-te, Mihaile Sfinte, neînfricat luptător pentru credinţă!
Condac 8
„Te voi înălţa Doamne, că m-ai ridicat şi n-ai veselit pe vrăşmaşii mei împotriva mea. Scos-ai din iad sufletul meu, mântu-i-tu-m-ai de cei ce se coboară în groapă.” Ţie se cuvine cântarea: Aliluia!
Icos 8
Minunat a lucrat Dumnezeu cu tine, căci gândind iarăşi la cele petrecute, doar prin vorbele lui Moise le înţelegeai:”Cum ar putea unul să pună pe fugă o mie, şi doi zece mii, dacă apărătorul lor nu i-ar vinde şi Domnul nu i-ar părăsi?” Iar noi, bucurându-ne că voia lui Dumnezeu a fost cu tine, îţi cântăm:
Bucură-te, bine ştiind că nevăzutele tale lupte n-au încetat ;
Bucură-te, că-n numele Domnului pe toate fronturile-ai luptat;
Bucură-te, că-n toate Domnul te-a ajutat;
Bucură-te, căci cu putere de sus ai fost îmbrăcat;
Bucură-te, căci pentru toate, cu mulţumire Lui te-ai plecat ;
Bucură-te, şi acum, când noi de isprăvile tale-am aflat;
Bucură-te, Mihaile Sfinte, neînfricat luptător pentru credinţă!
Condac 9
Dar, Cel Care pe toate le ştia, la sufletul fiecăruia căuta, şi prin oameni pentru oameni toate le lucra, o luptă mai aprigă în Tracia îi pregătea, când la-ntoarcerea din luptă, într-o poiană, duhul l-a îndemnat de s-a aşezat, pentru nevoia de odihnă sieşi şi celor care l-au urmat. Celui care l-a găsit vrednic de altă misiune grea, Îi cântăm cu smerenie: Aliluia!
Icos 9
Fum neobişnuit dinspre-un iezer apropiat văzând slujitorul de voievod, într-acolo a alergat, unde găsi o copilă plângând cu amar, fiindcă-n iezer o jivină se ascundea, de care sătenii să scape, pe rând cu copiii lor o hrănea. Şi-acum era rândul copilei care cu jale se tânguia, aşteptând cu groază să iasă balaurul să o ia. Şi întorcându-se slujitorul, pe voievod de grabă l-a înştiinţat, care îndată s-a ridicat să lupte cu fiara care atâţia copii a mâncat. Pentru râvna ta, ostaşule Mihail, îţi cântăm cu mulţumire:
Bucură-te, curajosule luptător;
Bucură-te, smerită supunere Stăpânului tuturor;
Bucură-te, nemăsurată iubire către Dumnezeu;
Bucură-te, că puterea credinţei prin fapte ne-ai arătat;
Bucură-te, că a mulţumi pentru toate ne-ai învăţat;
Bucură-te, că mintea şi inima la cer şi nouă ne-ai înălţat;
Bucură-te, Mihaile Sfinte, neînfricat luptător pentru credinţă!
Condac 10
„Să se scoale Dumnezeu şi să se risipească vrăjmaşii Lui şi să fugă de la faţa Lui ce-i ce-L urăsc pe El. Precum se stinge fumul să se stingă, cum se topeşte ceara de la faţa focului, aşa să piară păcătoşii de la faţa lui Dumnezeu. Iar drepţii să se bucure şi să se veselească înaintea lui Dumnezeu, să se desfăteze în veselie”, cântând: Aliluia!
Icos 10
Aprins de râvnă dumnezeiască, voievodul Mihail îndată lângă copilă s-a arătat şi-n aşteptarea luptei cu fiara, la rugăciune a picat. „ Dumnezeule, Care eşti cinstit în Sfânta Treime, Care îndrumi toată făptura cu înţelepciunea Ta, Care ai izbăvit pe Daniil proorocul Tău din gura leilor, şi pe roaba Ta întâia muceniţă Tecla, tot astfel de foc şi de gura leilor şi pe Iona din pântecele chitului, Tu şi acum Stăpâne, ia aminte către moştenirea Ta şi nu o da pe ea să fie înghiţită de vicleanul diavol. Pentru aceasta rog marea Ta îndurare ca să-mi trimiţi îndată ajutorul Tău, ca să birui pe diavolul care trăieşte în această fiară, ca şi prin aceasta să se preaslăvească preacinstitul şi marele Tău nume, al Tatălui, şi al Fiului şi al Sfântului Duh, acum şi pururea în vecii vecilor. Amin!” Şi sfârşind rugăciunea, fiara a ieşit din iezer, pe toţi înfricoşând. Iar când, deschizând gura a vrut să-l înghită pe voievod, acesta capul cu sabia i-a tăiat, şi rănindu-l pe viteaz, balaurul mort a picat. Pentru izbânda ta vrednicule, şi cerul s-a bucurat; iar noi te cinstim aşa:
Bucură-te, că fiara rugăciunea nu ţi-a mai răbdat;
Bucură-te, că în luptă cu diavolul de mult te-ai aflat ;
Bucură-te, că sufletul ţi-ai ascultat şi-n luptă te-ai avântat ;
Bucură-te, c-a venit vremea de corp la corp aţi luptat ;
Bucură-te, că putere ca să-i tai capul, Domnul ţi-a dat ;
Bucură-te, că deşi în trup, ca unul fără de trup te-ai arătat;
Bucură-te, Mihaile Sfinte, neînfricat luptător pentru credinţă!
Condac 11
„Binecuvântat este Domnul Dumnezeul meu, Cel ce învaţă mâinile mele la luptă şi degetele mele la război. Mila mea şi scăparea mea, sprijinitorul meu şi izbăvitorul meu. Înălţa-Te-voi Dumnezeul meu, Împăratul meu şi voi binecuvânta numele Tău în veac şi în veacul veacului.” Ţie Îţi voi cânta cu bucurie sfântă totdeauna: Aliluia!
Icos 11
Apoi slăvind pe Dumnezeu, voievodul a dus-o pe copilă nevătămată alor săi. Şi rămânând o vreme în acele locuri, i-a învăţat pe oameni să ţină credinţa cea adevărată şi să trăiască cu frică de Dumnezeu. Pentru aceasta slujitorule al lui Hristos, îţi cântăm:
Bucură-te, că pentru Dumnezeu toate le-ai împlinit;
Bucură-te, căci prin fapte credinţa adevărată ai mărturisit;
Bucură-te, că pe vicleanul diavol l-ai biruit;
Bucură-te, că necredinţa păgânească ai nimicit;
Bucură-te, că de cunună de mărturisitor te-ai învrednicit ;
Bucură-te, strigăt de sfântă biruinţă;
Bucură-te, Mihaile Sfinte, neînfricat luptător pentru credinţă!
Condac 12
Dar al lui Hristos pentru lume ni te-ai arătat, stratilate, tu cel cu cunună de mărturisitor încununat, care-n slujire lui Hristos ai urmat şi veşnicia lângă El ai câştigat , căci, ce alt dar mai mare decât acesta: „să te cunoască pe Tine singurul Dumnezeu adevărat”, a Căruia fie slava în veci, amin. Aliluia!
Icos 12
Iar voievodul, care fusese rănit din destul peste obrazul drept şi peste mâna stângă, încă purtând rănile de la vrăşmaşul, s-a întors la casa sa, unde după o vreme a împărţit toate bisericilor, săracilor şi cerşetorilor, şi lăsând urmaşilor obligaţiile ce în această lume le avea, s-a încredinţat pe deplin lui Dumnezeu îmbrăcând haina monahală. Şi la vremea rânduită, cununa ostenelilor stratilatul a primit, moaştele sale spre cinstire din Tracia la Târnovo au venit, prin care Domnul pe mulţi i-a tămăduit. Pentru rânduiala aceasta minunată, te cinstim aşa:
Bucură-te, că pentru Dumnezeu toate le-ai împlinit;
Bucură-te, că bogăţia stricăcioasă nu ţi-a mai trebuit;
Bucură-te, că prin faptele tale Dumnezeu a fost preaslăvit;
Bucură-te, că de Hristos nici o mărire nu te-a despărţit:
Bucură-te, că lui Dumnezeu te-ai afierosit ;
Bucură-te, că te numeri cu purtătorii de biruinţă;
Bucură-te, Mihaile Sfinte, neînfricat luptător pentru credinţă!
Condac 13
O, Sfinte Mihaile, tu cel care pe pământ lupte văzute şi nevăzute spre slava lui Dumnezeu ai purtat, haina monahicească cu bucurie ai îmbrăcat, întru sfinţenie ai fost înveşmântat şi cu cununa biruinţei în ceata Sfinţilor Ostaşi ai intrat, cu aceştia, precum de demult M. Mc.Gheorghe striga, nu încetaţi a aminti lumii, că: ”Unul este Dumnezeu -Treimea: Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh şi Hristos este Dumnezeu!”. Acestuia şi noi, mărturisindu-L, slăvindu-L, cinstindu-L, mulţumindu-I, cu bucurie sfântă închinându-I-ne, Îi cântăm: Aliluia! Aliluia! Aliluia!
Apoi se citesc: Icos 1, Condac 1 şi Rugăciunea:
Rugăciune
Domnului să ne rugăm:
Doamne, Dumnezeule, Care iei aminte la credinţa şi faptele fiecăruia, iar celor vrednici le dai „putere să calce peste şerpi şi peste scorpii şi peste toată puterea vrăşmaşului”, scriindu-le numele în ceruri, aleşilor Tăi Sfinţi Ostaşi - între care şi Sfântul Mihail Ostaşul- primeşte-le mijlocirea pentru noi cei slabi.
Iar tu, Sfinte Mihail, ca unul care ai biruit vrăşmăşiile de toate felurile, şi ai aflat trecere înaintea Domnului, cere pentru noi, împreună cu Toţi Sfinţii Ostaşi, biruinţă în lupta cu relele şi vicleşugurile acestui veac, tămăduire neputinţelor noastre şi întărirea credinţei, ca vieţuind în Hristos, să ne mântuim şi pururea cu voi pe Dumnezeu să-L slăvim! Amin!
Înapoi la lista de acatiste